“Minciuna este samburele care da roade in toate pamanturile, de aceea se poate cultiva cu atata placere pretutindeni. Roadele ei insa sunt amare si seci.” (Vasile Conta)
Un talent care le lipseste multor oameni, cu exceptia sociopatilor, este cel de a spune minciuni fara a fi descoperiti imediat. Incepand de la coltul de strada unde se intalnesc – din intamplare sau intentionat – oameni care dezbat cele mai neimportante subiecte, pana in cadrul Parlamentului si al Guvernului, cea mai frecventa forma de manifestare este minciuna.
Fie ca recunoastem sau nu, la un moment dat, fiecare dintre noi a trecut prin procesu de fabricare a unei minciuni. Unele minciuni au consecinte mai mari asupra noastra sau asupra celor din jurul nostru, alte minciuni au consecinte mai mici.
„Ne scăldăm toţi în minciuni; cu minciuni încercăm să ne salvăm din încrengătura altor minciuni. Adevărul nu ne mai este demult prieten!… ” (Vavila Popovici)
Există diferite feluri de minciuni, printre care putem enumera: minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei și convingerilor unui individ sau a unei mulțimi, cu posibilitatea manipulării intențiilor și comportamentelor altora în favoarea unui singur individ; minciuna contextuală în care se afirmă doar o parte a adevărului, știind că sunt necesare unele informații, dar și faptul că fară informații, nu poate fi crezut cel ce minte. Cei care primesc aceste date mincinoase nu le înțeleg, alteori le acceptă pentru a cunoaște in extenso problemele, bazându-se pe spusele elvețianului Carl Gustav Jung (1875-1961): „Cunoaşterea nu se bazează doar pe adevăr, ci şi pe eroare”, urmând a se face ulterior o analiză amănunțită și eficientă, întrucât eroarea este rezultanta unei judecăți strâmbe.
Exista mai multe tipuri de minciuni, insa cele mai des intalnite sunt:
- Minciuna nevinovata (termenul englezesc este white lie). Aceasta minciuna are consecinte nesemnificative si nu afecteaza pe termen lung. Pe o scara de la 1 la 10, gravitatea acesteia atinge maxim treapta 2, fiind considerata nedaunatoare.
- Minciunile din anunturile publicitare (termenul englezesc este puffery). Spre exemplu, “cea mai buna calitate la un pret redus” sau “produsele noastre pot fi returnate in termen de zece zile lucratoare daca nu va puteti convinge de beneficiile acestora. “
- Minciuna spusa sub juramant (termenul englezesc este perjury) – un martor, anchetat in cazul unei crime, poate considera ca a spune adevarul pentru a favoriza acuzatul nu este tocmai bine pentru el, asa ca, desi acesta a jurat ca va spune numai si numai adevarul, poate minti ulterior, in favoarea lui.
- Minciuna prin omisiune. Aceasta minciuna se manifesta atunci cand omitem sa spunem tot adevarul, fie ca o facem intentionat sau nu.
- Minciuna “fabricata” – atunci cand o persoana sustine un punct de vedere care pare plauzibil, dar in realitate, acea persoana nu detine cu adevarat informatii cu referire la ceea ce sustine cu inversunare.
- Sarcasmul- de asemenea, si acesta poate fi considerat a fi o forma a manifestarii minciunii deoarece atunci cand o persoana este sarcastica nu spune adevarul despre un anumit lucru/obiect, ci dimpotriva, sustine exact contrariul.
- Minciunile pe care adultii le folosesc atunci cand copiii acestora doresc sa afle lucruri care nu sunt tocmai usor de explicat pentru un copil de 5-6 ani. Spre exemplu, deja consacrata fraza “Tu ai fost adus de catre o barza in zbor!” (termenul englezesc este lie-to-children).
- Complimentele false – atunci cand nu ne exprimam opinia sincera cu privire la aspectul unei persoane sau cand ne displace un lucru, iar noi afirmam contrariul doar de dragul unei anumite persoane.
- Careful speaking– poate fi interpretat astfel : o anumita persoana nu doreste sa divulge tot adevarul privind o informatie anume.
- Minciuna clasica (big lie) este caracterizata in principiu de ascunderea adevarului, devenind un stil de viata si manifestandu-se din ce in mai des in viata celui care o foloseste. La un moment dat, acesta nu mai face nici el insusi diferenta dintre adevar si minciunile iscosite.
Intrebarea de baza ramane, chiar daca am identificat tipurile de minciuni pe care oamenii le spun cel mai des: De ce mint oamenii? Uneori, este mai simplu sa mintim decat sa spunem adevarul. Este cutuma sociala cea care ne determina sa recurgem la minciuna. Spre exemplu, la clasica intrebare ” Ce faci? “, majoritatea raspundem “Bine”, desi, poate nu ne simtim atat de bine. De ce preferam sa spunem ca facem bine, chiar daca nu e asa? Pai….. pentru ca nu intotdeauna persoana care ne intreaba ce facem este cea cu care ne dorim sa intram in detalii despre felul in care ne simtim sau careia sa-i explicam de ce nu facem atat de bine.
„Trebuie să folosim orice şiretlic, truc, perfidie, ilegalitate, minciună. Regula de bază este de a specula tot timpul conflictele de interese dintre statele capitaliste.” (V.I. Lenin)